RO/Prabhupada 1073 - De atâta timp, noi nu renunțăm la înclinația de a stăpâni asupra naturii materiale



660219-20 - Lecture BG Introduction - New York

Aici în Capitolul 15 din Bhagavad-gītā tabloul real al acestei lumi materiale este dat. Este spus aici că:

ūrdhva-mūlam adhaḥ-śākham
aśvatthaṁ prāhur avyayam
chandāṁsi yasya parṇāni
yas taṁ veda sa veda-vit
(BG 15.1)

Această lume materială este descrisă în capitolul al cincisprezecelea din Bhagavad-gītā ca și un copac care are rădăcinile în sus ūrdhva-mūlam. Ați avut vreodată experiența unui copac care are rădăcinile în sus? Am avut această experiență a unui copac cu rădăcinile în sus prin oglindirea sa. Dacă stăm pe malul unui râu sau al unui lac, putem vedea cum copacul de pe malul lacului se reflectă în apă cu trunchiul în jos și rădăcinile în sus. Astfel această lume materială este practic o reflexie a lumii spirituale. Așa cum reflexia copacului de pe malul lacului este văzută cu rădăcinile în sus, similar, această lume materială este numită umbră. Umbră. La fel cum umbra nu are realitate, dar în același timp, văzând umbra putem înțelege că există realitate. Exemplul mirajului apei în deșert sugerează că în deșert ar exista apă când de fapt nu există. Similar, în reflexia lumii spirituale care este această lume materială, fără îndoială nu există fericire, la fel cum nu există apă în deșert. Dar adevărata apă sau adevărata fericire este în lumea spirituală. Domnul sugerează cum cineva poate ajunge în lumea spirituală, nirmāna-mohā.

nirmāna-mohā jita-saṅga-doṣā
adhyātma-nityā vinivṛtta-kāmāḥ
dvandvair vimuktāḥ sukha-duḥkha-saṁjñair
gacchanty amūḍhāḥ padam avyayaṁ tat
(BG 15.5)

La acea padam avyayam, împărăție eternă, poate ajunge cineva care este nirmāna-mohā. Nirmāna-mohā. Nirmāna înseamnă că ne dorim desemnări sau etichetări. În mod artifical ne dorim niște etichetări. Cineva își dorește titlul de "sir", altcineva își dorește titlul de "lord". Cineva își dorește să devină președinte sau altcineva își dorește să devină un om bogat sau să devină altceva, cum ar fi rege. Toate aceste desemnări, atâta timp cât suntem atașați de toate aceste desemnări... Deoarece, la urma urmei, toate aceste desemnări aparțin corpului, iar noi nu suntem acest corp. Acesta este primul concept de realizare spirituală. Deci cineva nu are atracție pentru aceste desemnări. Și jita-saṅga-doṣā, saṅga-doṣā. Acum noi ne asociem cu cele trei moduri ale calităților materiale, și dacă devenim detașați prin serviciul devoțional către Domnul... Atâta timp cât nu suntem atrași de serviciul devoțional pentru Domnul, nu putem fi detașați de cele trei moduri ale naturii materiale. Prin urmare Domnul spune vinivṛtta-kāmāḥ, aceste desemnări sau aceste atașamente sunt cauzate de pofta și dorința noastră. Noi vrem să stăpânim natura materială. Astfel, atâta timp cât nu renunțăm la înclinația de a stăpâni asupra naturii materiale, până atunci nu există nici o posibilitate de a ne întoarce în regatul Supremului, sanātana-dhāma. Dvandvair vimuktāḥ sukha-duḥkha-saṁjñair gacchanty amūḍhāḥ, amūḍhāḥ padam avyayaṁ tat (BG 15.5). Acel regat etern care nu este niciodată distrus ca și această lume materială, poate fi atins de amūḍhāḥ. Amūḍhāḥ înseamnă netulburat, cel care nu este tulburat de atracția acestei bucurii false. Și dacă o persoană este situată în serviciul suprem al Domnului, este eligibilă să ajungă în acel regat etern. Și acel regat etern nu are nevoie de soare, lună sau electricitate. Aceasta este o idee succintă despre cum să ajungem în regatul etern.