MO/Prabhupada 0317 - Noi nu ne închinăm Lui Krișna. Asta este boala



Lecture on BG 4.7 -- Bombay, March 27, 1974

Încercați să înțelegeți ce este religia. Deci Dumnezeu este unul. Dumnezeu nu poate spune undeva că "Aceasta este religie și aceasta nu este religie". Dumnezeu spune, Bhagavān Kṛṣṇa spune în Bhagavad-gītā ... Aici se spune că yadā yadā hi dharmasya glānir bhavati (BG 4.7), paritrānāya sadhu... În versetul următor El spune:

paritrāṇāya sādhūnāṁ
vināśāya ca duṣkṛtām
dharma-saṁsthāpanārthāya
sambhavāmi yuge yuge
(BG 4.8)

Cele două treburi ale Lui Kṛṣṇa. Pentru că El a explicat deja, bhūtānām īśvaraḥ. "Eu sunt controlorul tuturor entităților vii". Prin urmare, atunci când există discrepanțe în executarea dharmei, atunci El trebuie să pedepsească și să răsplătească. Paritrāṇāya sādhūnāṁ vināśāya ca duṣkṛtām. Doua lucruri.

Ca și datoria guvernului de a da protecție cetățeanului care respectă legea și de a-i pedepsi pe nelegiuiți. Aceste două atribuții ale guvernului. Și guvernul suprem, Kṛṣṇa ... Pentru că de unde a venit ideea asta? Guvernul răsplătește persoana care respectă legea sau îi oferă protecție, și pentru aceia care nu respectă legea, există și protecție, dar sub pedeapsă. Prin urmare dharma înseamnă, așa cum spune Kṛṣṇa în Bhagavad-gītā, sarva-dharmān parityajya mām ekaṁ śaraṇaṁ vraja (BG 18.66). Aceasta este dharma. Aceasta este dharma. Și dharma noastră, caracteristica noastră este, de asemenea, tot aceasta.

Pentru că fiecare dintre noi ne-am predat cuiva. Analizați-i pe toți. Fiecare are un superior căruia i s-a predat. Poate fi familia, soția sau guvernul său, comunitatea, societatea, partidul său politic. Oriunde te duci, caracteristic este să te predai. Asta nu o puteți evita. Aceasta a fost discuția mea cu profesorul Kotovski de la Moscova. L-am întrebat: "Aveți acum filosofia comunistă. Noi avem filosofia noastră de la Kṛṣṇa. Unde este diferența în filosofie? Voi v-ați predat lui Lenin și noi ne-am predat lui Kṛṣṇa. Unde este diferența? Toată lumea trebuie să se predea. Nu contează unde se predă. Dacă predarea este corectă, atunci lucrurile sunt corecte. Dacă predarea nu este corectă, atunci lucrurile nu sunt corecte. Aceasta este filozofia. Deci, noi ne predăm.

Śrī Caitanya Mahāprabhu a explicat acest lucru. Jīvera svarūpa haya nitya-kṛṣṇa-dāsa (CC Madhya 20.108-109). Noi ne predăm, dar nu ne predăm lui Kṛṣṇa. Aceasta este boala. Aceasta este boala. Mișcarea conștienței de Kṛṣṇa înseamnă vindecarea aceastei boli. Vindecă această boală. Kṛṣṇa vine de asemenea. El spune, yadā yadā hi dharmasya (BG 4.7). Dharmasya glāniḥ, discrepanțe în materie de execuție a religiei, când există discrepanțe, spune Kṛṣṇa, tadātmānaṁ sṛjāmy aham. Și abhyutthānam adharmasya. Două lucruri sunt acolo. Când oamenii nu i se predau lui Kṛṣṇa, atunci ei fabrică atât de mulți Kṛṣṇa. Atâția ticăloși, ca să li se predea lor. Asta este adharmasya. Dharma înseamnă a te preda Lui Kṛṣṇa, dar în loc să se predea lui Kṛṣṇa, vor să se predea pisicilor, câinilor, asta, aia, atât de multe lucruri. Asta este adharma.

Kṛṣṇa nu a venit să creeze așa-numita religie hindusă sau religia musulmană sau religia creștină. Nu. El a venit să creeze adevărata religie. Religia reală înseamnă că trebuie să ne supunem, să ne predăm persoanei reale. Aceasta este o adevărată religie. Noi ne predăm. Toată lumea are câte o idee. El se predă undeva. Fie în plan politic, social, economic, religios, orice. Toată lumea are o idee. Iar liderul acelui ideal este și el acolo. Deci treaba noastră este să ne predăm. Acesta este un fapt. Dar noi nu știm unde să ne predăm. Aceasta este dificultatea. Și pentru că predarea este greșită sau rătăcită, prin urmare întreaga lume este într-o condiție haotică.

Schimbăm această predare cu acea predare. Nu mai este Partidul Congresului. Acum este Partidul Comunist. " Apoi din nou, "Nu mai e partid comunist ... Acest partid, acel partid." Care este folosul schimbării partidului? Pentru că acest partid sau acel partid, ele nu sunt predate lui Kṛṣṇa. Deci, dacă nu ajungeți la punctul de a vă preda lui Kṛṣṇa, nu poate exista pace. Aceasta este ideea principală. Pur și simplu schimbarea de la tigaie la foc nu te va salva.