MO/Prabhupada 0401 - Comentariu la Sri Sri Siksastakam



Purport Excerpt to Sri Sri Siksastakam -- Los Angeles, December 28, 1968

Domnul Caitanya Mahāprabhu i-a instruit pe discipolii Săi să scrie cărți despre știința conștienței de Kṛṣṇa. O sarcină pe care cei care L-au urmat au continuat să o îndeplinească până în prezent. Elaborarea și expunerea filosofiei predată de Domnul Caitanya, sunt de fapt cele mai voluminoase, exigente și coerente, datorită sistemului de succesiune continuă al oricărei culturi religioase din lume. Cu toate că Domnul Caitanya în tinerețea Sa avea mare renume de savant, ne-a lăsat doar opt versete numite Śikṣāṣṭaka.

Glorie lui śrī-kṛṣṇa-saṅkīrtana, care curăță inima de întregul praf acumulat de-a lungul anilor. Astfel, focul vieții condiționate, al nașterii repetate și al morții, este stins. Al doilea vers. Doamne, numele Tău sfânt de unul singur poate da toată binecuvântarea ființelor vii, și de aceea Tu ai sute și milioane de nume precum Kṛṣṇa, Govinda etc. În aceste nume transcendentale Tu ai investit toate energiile Tale transcendentale, și nu există o regulă strictă pentru a cânta aceste nume sfinte. Doamne, Tu ai făcut asta așa de ușor ca să ne putem apropia de Tine prin numele Tale sfinte, dar ca un nefericit ce sunt, eu nu am nici o atracție pentru ele. Trei. Cineva poate cânta numele sfânt al Domnului într-o stare de spirit umilă, gândindu-se pe sine mai prejos decât paiele de pe stradă, mai tolerant decât copacul, lipsit de orice sentiment de fals prestigiu, și gata să ofere tot respectul altora. Într-o astfel de stare de spirit se poate cânta în mod constant numele sfânt al Domnului.