MO/Prabhupada 0888 - Cântați Hare Krishna și Îl realizați pe Dumnezeu



750522 - Lecture SB 06.01.01-2 - Melbourne

Cântați Hare Krishna și realizați-L pe Dumnezeu Pe oameni nu-i interesează să înțeleagă cum acționează legile naturii. Legile naturii sunt legile lui Dumnezeu. Natura nu este independentă. Asta se afirmă în Bhagavad-gītā: mayādhyakṣeṇa prakṛtiḥ sūyate sa-carācaram (BG 9.10). Natura este o mașină. Credeți că o mașină funcționează fără un operator? Există vreo dovadă pentru asta? Pentru fotografie există un aparat minunat. Face poze, se mișcă. Dar există un operator. Unde este mașina care funcționează fără un operator? Puteți da un exemplu de o mașină care funcționează fără un operator. Credeți că mașinăria naturii funcționează fără operatorul suprem, fără instrucțiunile lui Dumnezeu? Cum puteți gândi așa? Nu este prea rezonabil. Trebuie să judecăm. Există diferite dovezi. Una dintre dovezi este ipoteza următoare: Deoarece nu putem vedea nicio mașină care funcționează fără un operator, putem trage concluzia, deși nu știm ce este Dumnezeu, ce este natura, putem trage concluzia că natura acționează sub controlul unui operator suprem. Acela este Dumnezeu. Nu este necesar să vedem operatorul, dar putem presupune că trebuie să existe un operator.

Scopul vieții este a descoperi cine este acel operator. Asta însemnă viață umană. Altfel este viață de pisică sau de câine. Ei mănâncă, dorm, se împerechează și dansează. Atât. Asta nu este viață umană. Trebuie să aflați cine este operatorul. Athāto brahma jijñāsā. În sanskrită asta însemnă: "Acum, această viață umană este menită pentru a întreba despre supremul operator." Acel suprem operator, Kṛṣṇa, este foarte binevoitor. El oferă dovezi în Bhagavad-gītā, mayādhyakṣeṇa prakṛtiḥ sūyate sa-carācaram (BG 9.10): "Sunt aici. Prakṛti, natura, funcționează sub conducerea Mea." Și dacă acceptați acest lucru, atunci treaba voastră este terminată. Și Kṛṣṇa a adus dovezi în privința modului în care controlează natura. Atunci când avea 7 ani, Kṛṣṇa a ridicat un munte mare pe degetul Său. Înțelegerea noastră este că există legea gravitației. Ținând cont de această lege, un asemenea munte mare nu poate sta pe degetul unui om. Asta este estimarea noastră. Dar El a făcut-o. Asta însemnă că a contracarat legea gravitației. Asta însemnă să fii Dumnezeu. Dacă crezi acest lucru, atunci îl cunoști pe Dumnezeu imediat. Nu există nicio dificultate. Asemenea copilului, dacă este avertizat: "Dragul meu copil, nu atinge focul. Te va arde." Dacă el acceptă, atunci doândește cunoașterea perfectă imediat. Dacă acel copil nu acceptă, dacă vrea să facă un experiment, atunci se va arde la deget.

Procesul nostru de dobândire a cunoașterii este a accepta de la suprema autoritate. Astfel economisim timpul cu munca de cercetare. Asta este mișcarea pentru conștiința de Kṛṣṇa. Acceptăm cunoașterea perfectă de la Kṛṣṇa. Poate că eu sunt imperfect, așa cum acel copil este imperfect. Poate că eu sunt imperfect, poate că tu ești imperfect. Dar dacă accepți cunoașterea perfectă de la supremul perfect, atunci cunoașterea ta este perfectă. Acesta este procesul. Se numește avaroha-panthā, cunoaștere deductivă.

Totul este acolo și, dacă vreți să profitați de această mișcare și să vă faceți viața perfectă, să mergeți inapoi acasă, înapoi la divinitate, atunci utilizați la maxim acest centru al nostru din Melbourne. Veniți aici, citiți cărțile noastre și dezbateți. Încercați să înțelegeți cu toată cunoașterea voastră, fără acceptare oarbă. Există logică. Există argumente. Există filozofie. Există știință. Totul este aici. Și dacă acceptați că: "Doar prin incantare, voi înțelege", și asta e acceptat. Ambele căi, dacă acceptați acest proces simplu de a cânta Hare Kṛṣṇa și a-L realiza pe Dumnezeu, și acesta este un fapt. Și dacă gândiți: "Ce este prostia asta de a cânta Hare Kṛṣṇa" și apoi citiți cărțile. Ambele căi sunt puse la dispoziție. Veniți și profitați de această mișcare. Vă mulțumesc foarte mult.

Devotații: Jaya, jaya!